Ultima Ora

09:24 Medicul Elena Vlad: Mulțumesc colegilor care mi-au fost alături (mai puțin de 5)!

Medicul pneumolog Elena Vlad, reacție pe pagina de socializare, după o victorie parțială în justiție, în scandalul de la începutul anului.

Vlad a ajuns subiect în presa națională, după ce a scris pe foaia de observație a unei paciente că este „lipsă de personal mediu sanitar, cât și lipsă salarizare corespunzătoare a personalului”, în Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Ulterior, conducerea SJU a dispus sancțiuni disciplinare. Pe 28 noiembrie, instanța a decis înlocuirea sancțiunii de reducere cu 10% a salariului, timp de 3 luni, cu sancțiunea avertismentului scris.

”Deși instanța a admis parțial acțiunea mea, am obținut o mare victorie prin faptul că a precizat negru pe alb că nu a fost vorba de UN REFUZ DE A TRATA O PACIENTĂ, așa cum am fost acuzată de toată presa din România dar și de majoritatea opiniei publice. Faptul că într-un moment de oboseală am consemnat în FO probleme administrative îndreptățite și reale din activitatea mea nu a pus nicio clipă viața pacientei în pericol așa cum în mod mârșav a fost indusă această idee!” notează medicul Vlad pe contul de socializare.

Comment here