Ultima Ora

09:21 Tomescu: Ne vedem în Piața Prefecturii ca să le batem obrazul

După cum a anunțat, liderul sindical Manu Tomescu va continua, la Târgu-Jiu, protestul pentru reducerea, la 52 de ani, a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Actuala putere politică a dat un nou termen pentru soluționarea revendicării salariaților Complexului Energetic Oltenia- februarie 2022- printr-un nou act normativ. Federațiile sindicale din cadrul companiei au decis suspendarea acțiunilor de protest, dar vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari va ieși în stradă pentru deblocarea Legii nr.197/2021, care recunoaște condițiile speciale în care lucrează angajații CEO.

”Parlamentul României a adoptat o lege pe care Președintele României a promulgat-o și apoi a fost publicată în Monitorul Oficial. Este Legea 197/2021, lege care încadrează activitățile minerilor și energeticienilor la condiții speciale de muncă în legea pensiilor. Cu toate astea Guvernului României refuză să o aplice în spiritul pentru care această lege a fost creată! Întrebăm și noi, când pensiile speciale au fost votate și adoptate pentru voi, de ce nu ați spus că le veți primi abia peste 25 de ani? Azi, de la orele 16:00, ne vedem în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu ca să le batem obrazul guvernanților, spunându-le că toți ar trebui să fim egali în fața legii” a transmis Manu Tomescu, pe pagina de socializare.

Comment here