Deputatul PNL Adrian Cozma a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că liberalii vor depune un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate noile plafoane privind plăţile în numerar. Astfel, s-ar reveni la forma iniţială a Legii 70/2015, prin care plafoanele rămân la 50.000 de lei pentru tranzacţii între persoane fizice şi 10.000 de lei între societăţile comerciale.
”Banii cash sunt proprietatea oamenilor, nu poți să-i condiționezi să folosească mai puțini sau mai mulți. Din acest motiv, alături de alți colegi, în urma discuțiilor pe care le-am avut în ultima perioadă cu conducerea partidului și colegi parlamentari PNL și pentru că a fost introdusă fără acceptul nostru de către primul ministru Ciolacu, noi vom introduce o lege prin care vom scoate din ordonanță aceste plafoane. Ne interesează proprietatea oamenilor, iar banii cash sunt proprietatea lor și nu le putem spune noi câți să folosească” declară Iordache, într-un filmuleț postat pe pagina de socializare.
Comment here