Ultima Ora

09:18 Vîlceanu, alături de Cîţu la întâlnirea cu preşedintele Lituaniei

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a discutat, vineri, cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, despre războiul din Ucraina şi despre susţinerea aderării acestui stat, dar şi a Republicii Moldova şi a Georgiei la UE. La întâlnire a participat şi deputatul de Gorj Dan Vîlceanu, fost ministru.

„Am făcut parte din delegația Parlamentului României, condusă de președintele Senatului, Florin Cîţu, care s-a întâlnit cu președintele Republicii Lituania, domnul Gitanas Nausėda. România sprijină aderarea Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei la Uniunea Europeană. De asemenea, dorim să ne implicam în reconstrucția Ucrainei după război și susținem sancțiunile împotriva Rusiei” a declarat preşedintele PNL Gorj.

”Am avut o întrevedere cu preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda. Am discutat despre războiul din Ucraina. Am agreat că avem nevoie de o apărare mai puternică, în special în ceea ce priveşte Flancul Estic, pentru a evita riscul de propagare a conflictului”, a afirmat Florin Cîţu, vineri, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, s-a aflat, vineri, în vizită oficială la Bucureşti, având întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Nicolae Ciucă.

Comment here