Ultima Ora

09:18 Ciprian Florescu: Cum poți fi atât de ipocrit “cucule”?

”Cum poți fi atât de ipocrit “cucule”? Stai să vezi ce “grași” vor ieși “ăștia” din criză! Ce dodoloți! Ce împliniți! Cu tine în frunte! Doamneee, ce noroc pe voi și ce blestem pe oameni!”. Ciprian Florescu, candidatul PSD la Primăria Târgu-Jiu, reacție pe pagina de socializare după atacul de marți al președintelui Klaus Iohannis la adresa social-democraților.

Președintele Klaus Iohannis a spus, marți, în prima sa conferință de presă organizată de la debutul pandemiei, că a văzut în Parlament un contraexemplu al modului în care trebuie să acționeze politicienii în timpul epidemiei.

“Nu toți politicienii au dorit să fie de partea care se ocupă de îngrădirea epidemiei, de partea care se ocupă de români. Avem un contraexemplu mare cât Casa Poporului. Contraexemplul este Parlamentul și modul în care unele partide și unii lideri au înțeles și înțeleg să folosească această nenorocire pentru câștigul lor electoral în această oră de critică. În Parlament, fie că s-a lucrat în sistem video sau la distanță, fie că s-au adunat unii, am văzut un spectacol ciudat, un spectacol sinistru, aș zice un festival deplorabil instrumentat de aceiași politicieni care și înainte de criză a avut un comportament destul de nociv și cert demagogic”, a declarat Iohannis.

Președintele a spus că este vorba despre aceiași politicieni PSD care au lăsat România fără bani.

“Este trist ca după ani și ani de guverne pesediste să ne găsim în situația să facem față unei epidemii economice cu vistieria aproape goală, fără rezerve, și tot aceiași pesediști să strige în Parlament că guvernul și președintele nu fac ce trebuie. Este ceva jalnic. În plus, vin aproape zilnic cu inițiative care de care mai populiste. Vor să ofere tot, că nu dau de la ei. Măsuri populiste care sunt imposibil să fie puse în practică de cineva. Aceștia sunt politicienii care se cațără pe spaimele oamenilor și votează legi inaplicabile doar pentru a câștiga capital electoral”, a mai acuzat Iohannis.

Ciprian Florescu, fost prefect de Gorj, candidat PSD la Primăria Târgu-Jiu îl acuză pe Iohannis de ipocrizie.

Comment here