Ultima Ora

09:17 A sunat la 112 să anunțe o răpire

O tânără din comuna Jupânești a sunat, duminică, la 112, să anunțe că o minoră, în vârstă de 17 ani, din comuna Scoarța. a fost răpită. Oamenii legii i-au oprit în trafic, pe raza comunei Bengești-Ciocadia, pe tinerii suspectați de răpire.

„La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați, prin apelul unic 112, de către o tânără, din comuna Jupânești, despre faptul că o altă tânără, de 17 ani, din comuna Scoarța, a fost luată cu forța și urcată într-o autoutilitară, de mai multe persoane necunoscute. Autovehiculul în cauză a fost oprit de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci în localitatea Bengești-Ciocadia. În autovehicul au fost identificați doi tineri, de 21 și 22 de ani, ambii din localitatea Bengești-Ciocadia, precum și tânăra căutată. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că tânăra ar fi plecat în mod voluntar cu cei doi tineri” a comunicat Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here