Ultima Ora

09:16 Deputat de Gorj, discuţii cu investitorii de la Rânca

Deputatul Radu Miruţă, preşedintele USR Gorj, a participat, sâmbătă, la o întâlnire cu o parte dintre investitorii din Rânca.

„În Rânca, investiorii au dat mai mult decât au primit. Anual, cei care mai cred în afaceri grele în vârf de munte, plătesc primăriilor extrem de mulţi bani, din care, în Rânca, primarii nu întorc nimic. Pentru că “ăia nu votează la noi”, e explicaţia îngustă a primarilor. Strada Gilortului e praf, trotuare nu există, câinii nu sunt gestionaţi fiindcă “primarii nu ştiu care câine ţine de Baia de Fier şi care de Novaci”, canalizarea e vărsată în pădure fără a fi epurată, apa e scumpă, zăpada nu e cărată nici din punctele în care se blochează tot, traseele ATV-urilor nu sunt gestionate încât să producă plăcere tuturor, Consiliul Judetean, liderii PSD-PNL nu iau atitudine când primarii şi instituţiile în care îşi numesc directori nu respectă legea. Nici măcar nu participă să se scuze pentru ce trebuie să facă şi nu fac. Dar, în toate lucrurile negative există şi părţi bune: oamenii din Rânca au înţeles că, dacă se organizează ei intre ei, devin o forţă mai mare” spune Miruţă.

Liderul USR Gorj anunţă că va participa lunar la astfel de întâlniri şi va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a coagula la Rânca „o voce mai puternică”.

Comments (1)

  1. Domnul se pricepe la de toate , dar mai spune și lucruri bune!

Comment here