Ultima Ora

09:16 Candidat la primărie, anchetat pentru mită electorală

Ilie Fuiorea, candidatul PNL la Primăria Peștișani, și alte două persoane din localitate au intrat în vizorul polițiștilor pentru mită electorală, după ce pe rețelele de socializare a apărut informația că i-ar fi oferit 300 de lei, într-un pliant electoral, unui tânăr din comună.

„La data de 26 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, în baza unor informații apărute în spațiul public prin intermediul unei rețele de socializare, s-au sesizat cu privire la faptul că în data de 25 septembrie a.c., trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 43 de ani, din comuna Peștișani, ar fi purtat discuții cu un tânăr, de 24 de ani, din comuna Peştişani, în scopul determinării acestuia să voteze un anumit candidat la funcția de primar al comunei Peştişani, ocazie cu care i-ar fi înmânat acestuia un pliant electoral, iar după intrarea în locuință, tânărul a constatat că în interiorul pliantului s-ar afla suma de 300 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, polițiștii continuând cercetările în vederea stabilirii situației de fapt“, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj.

buy chantix

antabuse

Comment here