Novaci

Haosul de la Rânca! Pănescu: Turistul a avut de suferit din cauza unor incompetenți

Constantin Pănescu, șeful Asociației Cabanierilor din stațiunea Rânca, cere să fie făcut public contractul încheiat de Primăria Baia de Fier cu firma de deszăpezire. Totul în urma modului dezastruos în care a fost făcută deszăpezirea în stațiune, în această iarnă, cu munții de zăpadă mutați pe locuri pe care puteau fi parcate mașini, ceea ce a generat blocaje de nedescris.

”Deși am expus situația străzilor laterale și parcărilor ce aparțin de cele două primării, în mai multe ocazii, precum întâlnirile cu toți factorii decidenți la Prefectură, dar și telefonic, multe din acestea au rămas tot la stadiul de promisiuni, de rezolvare sau de nepăsare! Agenții economici care au deszăpezirea nu și-au respectat contractul, mai ales cei ce se ocupă de străzile ce țin de Baia de Fier(…). Deci, domnilor decidenți, Măria Sa turistul a avut de suferit din cauza unor incompetenți și, alături de turiști chiar și noi, care plătim aceste contracte din taxele și impozitele noastre!” a notat Pănescu pe Facebook.

Șeful Asociației Cabanierilor de la Rânca solicită Primăriei Baia de Fier să facă public contractul cu firma de deszăpezire iar o comisie ”compusă din două persoane din cadrul primăriei , două din cadrul Asociației de la Rânca și un specialist în drumuri, precum directorul SDN Târgu-Jiu, dar și din cadrul Poliției, precum Lucian Stroe” să verifice cum este depozitată zăpada pe fiecare stradă din stațiune.

Comment here