Se fac lucrări de modernizare a drumului betonat care leagă comunele Roșia de Amaradia și Prigoria.
”Am promis că modernizăm prin asfaltare drumul din intrarea în localitate, de la granița cu sat Bucșana (comuna Prigoria), pe o lungime de doi kilometri, și asta facem. În zilele următoare, se va lucra la modernizarea acestui drum prin așternere de covor asfaltic, iar, după așternerea primului strat de asfalt și pe banda doi de circulație, se va continua imediat și cu stratul al doilea de covor asfaltic (strat de uzură asfaltică), pe toată lungimea de 2 kilometri, circulându-se astfel cu restricții” a transmis primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, indicându-le localnicilor să folosească alte trasee, prin satele Grosimi sau Seciurile.




Comment here