Ultima Ora

09:07 Un tânăr poliţist din Motru are nevoie de sânge

Un tânăr polițist, de 21 de ani, originar din Motru dar care lucra la Constanţa, are nevoie de sânge, Grupa A Rh negativ, după ce a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, la începutul lunii septembrie, fiind internat în Spitalul Judeţean Constanţa.

„Colegul nostru, Roşieanu Alin, a suferit un accident și este internat la Spitalul Județean Constanța având nevoie de sânge pentru grupa A rh negativ”, a fost anunțul IPJ Constanța.

„Colegul nostru, agentul Alin Rosieanu, de 21 de ani, din cadrul Serviciului Regional Poliţia Transporturi Constanţa, a suferit un teribil accident rutier. Acum se află în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa – sectia ATI. Pentru a fi stabilizat, este nevoie de sânge. Pe această cale, vă rugăm pe toţi cei care puteţi dona sânge să o faceţi în număr cât mai mare şi cât mai repede, menţionând, în momentul completării documentelor, ca donaţi sânge pentru Rosieanu Alin – SCJU Constanta. Fiecare picătură de sânge donată contează şi îi poate salva viaţa!”, este apelul lansat de colegii de la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual.

Și reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj s-au mobilizat și vor merge să doneze sânge la Centrul Județean de Transfuzii din Târgu-Jiu.

„Grupa de sânge cu acest rh este destul de rară. Este vital ca tânărul să primească sânge. I-au fost deja administrate 15 pungi, are nevoie urgentă de ajutor. Vă rugăm, veniți să donați”, este apelul doctorului Călina Căluțoiu, șefa CTS Târgu-Jiu. 

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here