Ultima Ora

09:05 Romanescu spune că Parcul ”Tudor Vladimirescu” va fi reamenajat

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, susține că Parcul ”Tudor Vladimirescu” va fi reamenajat, în acest an. Proiectul a fost prezentat încă din primăvara trecută, dar nu se știa sursa de finanțare, autoritățile locale sperând că vor obține bani de la guvern, lucrarea fiind evaluată la 1 milion de euro.

„Anul viitor e important pentru Târgu-Jiu și nu numai. Încercăm și cred că vom reuși, la Ministerul Culturii, să declarăm anul 2021 Anul Tudor Vladimirescu. După un astfel de eveniment trebuie să și rămână ceva, nu doar simpozioane sau întâlniri tematice. Noi considerăm că acestea nu sunt suficiente pentru a marca 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu. De aceea, facem acest parc. Pe lângă statuia lui Tudor, un alt element care va capta atenția vizitatorilor va fi fântâna din granit roșu. Aceasta va fi construită în așa fel încât oamenii să se poată așeza pe marginea de granit sau se vor putea plimba prin apa răcoroasă. Pentru alei vom folosi piatră cubică. Am ținut cont și de ideile cetățenilor atunci când am discutat cu cei care s-au ocupat de acest proiect și vă garantez că rezultatul va fi spectaculos” declara Marcel Romanesc, în mai 2020.

Joi, 8 aprilie 2021, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru instituirea anului 2021 ca „Anul Tudor Vladimirescu” şi declararea lui Tudor Vladimirescu şi a Ecaterinei Teodoroiu drept eroi ai naţiunii române, iar primarul Târgu-Jiului anunță că parcul va fi reamenajat.

”Ecaterina Teodoroiu și Tudor Vladimirescu au fost declarați eroi ai națiunii române printr-o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis. Este un act normativ inițiat de doi deputați liberali – Dan Vîlceanu și Gigel Știrbu – și prevede, totodată, instituirea anului 2021 ca “Anul Tudor Vladimirescu”. Municipiul Târgu-Jiu rămâne strâns legat de numele unor uriașe personalități istorice, iar noi am pregătit pentru acest an o investiție specială, dedicată lui Tudor Vladimirescu. Este vorba despre parcul care adăpostește statuia și poartă numele lui Tudor, parc ce va fi reamenajat pentru celebrarea celor 200 de ani de la Revoluția de la 1821” spune Marcel Romanescu.

Comment here