Ultima Ora

09:05 Accident la Copăcioasa. Bărbat de 62 de ani, la spital

Accident, luni dimineață, la Copăcioasa. Un bărbat de 62 de ani, din comuna Bărbătești, a ajuns la spital.

”La data de 15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112, de un participant la trafic, cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța, s-a produs un eveniment rutier cu victime.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, iar în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că în timp ce un bărbat, de 47 de ani, din comuna Săulești, conducea un autovehicul pe DN 67 Copăcioasa, din direcția Râmnicu Vâlcea în direcția Târgu Jiu, a efectuat o manevră de depășire a autoturismului condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Țânțăreni, urmat în depășire de un alt autovehicul, condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Licurici, care l-a acroșat în partea din spate, aruncându-l în autovehiculul tânărului de 25 de ani, care a pierdut controlul și a părăsit partea carosabilă, intrând în șanț.

În urma impactului a rezultat rănirea unui bărbat de 62 de ani, din Bărbătești, acesta fiind transportat la spital, pentru investigații medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a comunicat IPJ Gorj.

Comment here