Ultima Ora

09:03 Ziua POETULUI NAȚIONAL. Chipul lui Mihai Eminescu, poiectat pe clădirea teatrului din Târgu-Jiu

15 ianuarie 2020. Se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889), unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită şi Ziua Culturii Naţionale.

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu, 15 ianuarie, a devenit Ziua Culturii Naţionale. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a vorbit, marţi, despre evenimentele programate pentru Ziua Culturii Naţionale, în cadrul unei întâlniri cu presa.

“Ca noutate, în acest an, am iniţiat o acţiune unitară. La ora 18.00 va fi aprinsă flacăra culturii. Când spun aprinsă, mă refer la un sens simbolic pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării”, a arătat ministrul.

Oficialul a explicat şi că sunt programate proiecţii cu imagini legate de Mihai Eminescu, dar şi spectacole în mai multe colţuri ale ţării. Evenimentele vor include şi transmiterea unui mesaj al Ministerului Culturii.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here