Ultima Ora

09:02 Tomescu face apel la ”acțiuni comune pentru APLICAREA Legii 197/2021”

După ce, vineri, a fost la Carierea Roșia și a discutat cu minerii despre legea de reducere a vârstei de pensionare, liderul sindical Manu Tomescu lansează un nou apel către toți minerii și energeticienii din România, să facă ”front comun și acțiuni comune pentru APLICAREA Legii 197/2021”.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari a anunțat că, în această săptămână, va merge și-n alte subunități al CE Oltenia, pentru a-i mobiliza pe angajații companiei.

”Săptămâna viitoare vom merge și vom avea întâlniri și discuții cu alți colegi, mineri și energeticieni din alte subunități, având pentru ei același mesaj de UNITATE, de LUPTĂ și DETERMINARE pentru RESPECTAREA, RECUNOAȘTEREA și APLICAREA legii 197/2021!” a anunțat Tomescu, pe Facebook.

Tot acolo, liderul sindical scrie că ”singura cale de reconciliere dintre minerii și energeticienii din C.E.Oltenia și deputații PNL Gorj, Vilceanu cu Pecingină, este ca cei doi împreună cu prietenul lor Florin Cîțu, să demareze urgent procedurile pentru Ordonanța de Urgență invocată de funcționarii din Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii pentru a pune în aplicare legea 197/2021”.

Comment here