Ultima Ora

08:59 Ilie Bolojan, întrebat despre posibilitatea de a fi nominalizat pentru funcţia de premier

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a respins, sâmbătă, posibilitatea ca el să fie propunerea de premier a liberalilor.

„Nu se pune această problemă”, a răspuns Bolojan când a fost întrebat despre sugestiile venite dinspre USR PLUS, dar şi din interiorul PNL, privind nominalizarea sa pentru funcţia de prim-ministru. La rândul său, premierul Florin Cîţu a respins ideea unei alte propuneri pentru conducerea guvernului. „În acest moment avem votul Biroului Politic Naţional pentru susţinerea premierului în funcţie”, a spus Cîţu.

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a afirmat, joi, că în PNL sunt foarte multe soluţii viabile pentru funcţia de prim-ministru, menţionând că Ilie Bolojan ar putea avea toată susţinerea formaţiunii sale pentru acest post.

„Coaliţia poate să propună – şi asta vom face, ne vom duce la coaliţie şi vom spune colegilor de la PNL: puneţi pe masă un premier competent, care are pur şi simplu maturitatea să conducă un guvern. Am văzut cum explica unul dintre purtătorii de mesaj de la PNL, ne explica că în USR PLUS sunt multe soluţii pentru Ministerul Justiţiei. În PNL în egală măsură sunt multe soluţii viabile pentru funcţia de prim-ministru. Un domn premier Ilie Bolojan va avea toată susţinerea USR PLUS, fără niciun fel de problemă şi sunt convins că vom avea acel guvern stabil din punctul de vedere al deciziilor mature”, a declarat Barna.

Comment here