Ultima Ora

08:58 Bani pentru 24 de primării din Gorj

Gorjul a primit peste 10 milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului.

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, alocarea a peste 876 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, unor primării.

Din Gorj, 24 de localități, majoritatea PNL, au primit bani pentru a încheia anul cu bine. Cele mai multe fonduri au fost alocate municipiului Târgu Jiu (2.500.000 lei) și orașelor Rovinari (1.606.000 lei) și Novaci (1.100.000 lei).

Tot Gorjul a mai primit 2.915.000 de lei pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Comment here