Ultima Ora

08:57 Primul SONDAJ apărut în campanie

Jurnaliștii Gorjonline.ro au intrat în posesia unui sondaj de opinie, comandat de unul dintre partidele aflate în competiția electorală la nivelul județului Gorj.

La întrebarea ”Dacă, la sfârșitul săptămânii, ar avea loc alegeri locale, pe cine ați vota pentru postul de primar al Municipiului Târgu-Jiu?”, 39% dintre târgujienii intervievați au răspuns: Marcel Laurențiu Romanescu (PNL). Clasamentul, după prima săptămână de campanie electorală, potrivit sondajului, se prezintă astfel: Ciprian Florescu (PSD) – 23%, Luminița Popescu (Pro România) – 12%, Florin Șarapatin (USR-PLUS) – 9%, Adrian Tudor (Partidul Verde) – 5%, Viorel Salvador Caragea (PER) – 4%, Marian Rotaru (PMP) – 3%.

La întrebarea ”Dacă la sfârșitul săptămânii ar avea loc alegeri locale, pe cine ați vota pentru postul de președinte al Consiliului Județean Gorj?”, 36,5% dintre gorjenii intervievați au răspuns Cosmin Mihai Popescu (PSD). Acesta este urmat de Iulian Popescu (PNL), cu 28%, Alin Văcaru (Pro România), cu 14%, Marius Hoară (USR-PLUS), cu 9%, Nicolae Ivăniși (ADN) și Nicolae Davițoiu (PMP) cu 4,5, respectiv 4%.

Dacă ar fi avut loc alegeri duminică, 6 septembrie a.c., potrivit sondajului, în Consiliul Județean Gorj ar fi intrat doar patru partide: PSD – 34%, PNL – 29%, Pro România – 15% și USR-Plus – 8,5%. Foarte aproape de pragul electoral ar fi fost PMP, cu 4,5%, iar ADN și PER ar fi obținut 4, respectiv 2%.

Comment here