Ultima Ora

08:56 Weber: PSD nu va vota acest buget nelegal, acest BUGET AL RUȘINII

Amendamentul depus de parlamentarii PSD la proiectul legii bugetului de stat pe 2021, privind dublarea alocațiilor copiilor, a fost respins. ”Copiii României sunt batjocoriți de actuala guvernare. PSD Nu va vota acest buget nelegal, acest buget al rușinii” scrie, pe Facebook, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Amendamentul PSD prevedea creşterea alocaţiilor astfel: pentru copiii de la 2 ani până la majorat – de la 214 la 300 lei. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani, inclusiv copiii cu dizabilităţi, de la 427 la 600 de lei.

Alocațiile au intrat majorate cu 20%, în luna februarie. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a precizat că urmează să se stabilească dacă se va menține și cea de-a doua tranșă de majorare cu 20%, care ar putea avea loc în iulie sau august.

Cu o întârziere de două luni, bugetul pentru 2021 primeşte, astăzi, votul final în plenul reunit al Parlamentului. Până acum, a trecut de comisiile din Parlament fără modificări şi a rămas la fel cum a venit din Executiv, lucru care, în ultimii ani, nu s-a mai întâmplat.

Prevederile Proiectului de Buget pentru 2021:

  • Creştere economică de 4,3%
  • Deficit fiscal de 7,1% din PIB/ 80 mld. lei
  • Investiţii de 61 mld.lei, +8 mld.lei faţă de 2020
  • Venituri bugetare de 365 mld.lei
  • Cheltuieli de 445 mld.lei, +5% faţă de 2020

Comment here