Ultima Ora

08:56 Vaccinarea anti-COVID. Gheața uscată folosită la transport

Vaccinul Pfizer pentru Covid-19 trebuie păstrat la temperaturi foarte scăzute, ceea ce va fi o problemă pentru țările în curs de dezvoltare dar și pentru zonele rurale din lumea dezvoltată, comentează CNN, citată de Mediafax.

„Lanțul de frig” este doar una dintre provocările legate de distribuirea vaccinurilor în întreaga lume. Există multe altele: decizii cu privire la priorități și baze de date pentru a urmări cine ce vaccin a primit, unde și când. În plus, diferite vaccinuri pot avea o eficacitate mai mare sau mai redusă pentru diferite grupuri de populație; iar guvernele vor avea nevoie de campanii de PR pentru a convinge oamenii că vaccinurile sunt sigure.

Dar, logistica de transport și depozitare a vaccinurilor – transportarea acestora de la poarta fabricii până la brațul pacientului – este esențială. Și, deoarece majoritatea vaccinurilor necesită două doze, întregul lanț trebuie repetat. Vaccinul Pfizer-BioNTech trebuie păstrat la aproximativ -70 grade Celsius în timp ce este transportat, cu 50 de grade Celsius mai rece decât orice alt vaccin utilizat în prezent. Moderna spune că vaccinul său poate fi păstrat în congelatoare disponibile de obicei în farmacii și la frigider, timp de 30 de zile. Dar, este posibil să existe mai puține doze de vaccin Moderna, decât de Pfizer, disponibile în anul următor.

Studiile de fază 3 au arătat că ambele vaccinuri sunt eficiente în jur de 95%, dar rezultatele nu au fost încă analizate de autoritățile de reglementare.

Miercuri, CEO-ul BioNTech, compania germană de biotehnologie care se află în parteneriat cu Pfizer, a recunoscut problema controlului temperaturii: „Lucrăm la o formulare care ne-ar putea permite să livrăm vaccinul chiar și la temperatura camerei”, a declarat Ugur Sahin pentru CNN. „Credem că în a doua jumătate a anului 2021 vom veni cu o formulă care este comparabilă cu orice alt tip de vaccin”.

Pfizer intenționează să livreze până la 1,3 miliarde de doze anul viitor, ceea ce necesită multă gheață uscată (dioxid de carbon în formă solidă la -78 grade Celsius) și o mulțime de cutii izoterme. Cutiile vor conține până la 975 flacoane (4.875 doze) și pot fi reumplute cu gheață uscată pentru până la 15 zile de depozitare. Pfizer testează lanțul de aprovizionare în patru state americane. CEO-ul său, Albert Bourla, a declarat, miercuri, că are „zero îngrijorări” cu privire la cerințele de frig. Dar, livrarea unui astfel de vaccin poate reprezenta o provocare majoră. Dr. Jarbas Barbosa, director adjunct al Organizației Pan Americane pentru Sănătate, a declarat pentru CNN că „zonele rurale și urbane din orice țară din lume nu sunt pregătite să gestioneze acest vaccin astăzi”.

Compressed Gas Association declară că producțiea dioxidului de carbon în SUA și Canada este de aproximativ 30.000 de tone pe zi și că are încredere că membrii săi pot satisface cererea de gheață uscată. Asociația consideră că va fi necesară mai puțin de 5% din producția de gheață uscată, pentru a sprijini depozitarea ultra-rece a vaccinurilor Covid-19 în Statele Unite și Canada. Alții din industrie se așteaptă blocaje. Mai mulți producători de gheață uscată din SUA au declarat, pentru CNN, că au avut deja oferte pentru întreaga lor producție.

Comment here