Ultima Ora

08:56 Precipitaţii şi intensificări ale vântului în întreaga ţară

Întreaga ţară se află, de marţi până miercuri dimineaţa, sub o informare de precipitaţii şi intensificări ale vântului, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în perioada 12 martie, ora 5:00 – 13 martie, ora 10:00, vor fi precipitaţii moderate cantitativ în jumătatea de est a ţării, unde şi vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h. Cantităţile de apă vor fi de 15 – 20 litri/mp şi izolat peste 25 litri/mp.

În intervalul menţionat, vremea se va menţine închisă şi în Bucureşti, iar temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua, însă noaptea va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 13 – 14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius.

Comment here