Alte trei secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu au fost modernizate.
”Cu toate dificultățile cauzate de criza sanitară, sunt mulțumit că am reușit modernizarea secțiilor de Neonatologie, Gastroenterologie, Medicină internă I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Zâmbetul mamelor și imaginea copiilor care acum beneficiază de condiții la standarde europene, sunt pentru mine cea mai mare satisfacție. Continuăm modernizarea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, atât din fonduri europene nerambursabile, cât și din fonduri proprii, alocate de Consiliul Județean Gorj” a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Lucrările au fost efectuate în baza contractului finanțat de Consiliul Județean Gorj și denumit „Reabilitare și modernizare secțiile Medicină internă I, Gastroenterologie și Neonatologie – Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, din strada Progresului”. Lucrările au fost finalizate la Secțiile Neonatologie și Gastroenterologie și au început de curând la Medicină internă I (Spitalul 700-Strada Progresului).
Au fost înlocuite corpurile de iluminat, a fost înlocuită instalația electrică, au fost înlocuite aparatele (întrerupătoare – prize), a fost înlocuită tâmplăria veche din lemn, cu tâmplărie din PVC, a fost realizată instalația de detecție și avertizare incendiu, au fost montate uși rezistente la foc și au fost înlocuite obiectele sanitare. În toată secția Neonatologie a fost montat linoleum antistatic și antibacterian, pe holuri au fost montate bare de tipul „mână curentă”, a fost montat tapet PVC pe pereți, grupurile sanitare au fost modernizate în totalitate.






Comment here