Ultima Ora

08:52 Prețul spot al energiei electrice din România este, azi, cel mai mare din Europa

Prețul spot al energiei electrice tranzacționate pe piața din România este din nou cel mai mare din Europa, la egalitate cu cel din Grecia, arată e-nergia.ro.

Prețul mediu de închidere al Pieței pentru Ziua Următoare (PZU) pentru energie cu livrare azi, 12 noiembrie, este de 1.097 de lei/MWh, pe piața de la București, potrivit operatorului pieței, OPCOM. Deși este semnificativ sub maximele de preț înregistrate în ultima vreme, acest preț este, calculat în euro, cel mai mai mare din Europa – 221,6 euro, egal doar cu cel din Grecia. Ca evoluție zilnică, piața de la București are cea mai mare creștere din Europa față de ședința de tranzacționare precedentă: plus 9,9% într-o zi. https://e-nergia.ro/din-nou-pretul-spot-al-energiei-electrice-din-romania-este-azi-cel-mai-mare-din-europa/

Comment here