Ultima Ora

08:51 Noua lege a pensiilor. Deputat: Pentru Gorj, e un dezastru

De la 1 septembrie 2024 va intra în vigoare noua lege a pensiilor, iar minerii și energeticienii, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, vor pierde beneficiile condițiilor speciale de muncă la calculul pensiei.

”Vechea minciună PSD-PNL din an electoral: “Ne ocupăm de pensii”. Până acum, creșteau puțin pensiile înainte de alegeri. Acum, au ajuns la un nou nivel de păcăleală: nu cresc pensia acum, dar dau o lege care spune că o va crește, însă imediat după alegeri. În tot acest timp, banii de pensii, pe legea votată în Parlament, sunt până în luna septembrie. Apoi, ridică din umeri, dar important e să treacă de alegeri cu minciuna. În realitate, pentru Gorj, e un dezastru: în noua lege a pensiilor au anulat tot ce înseamnă bani pentru grupele de muncă, pe toată perioada din urmă. Le-a intrat minerilor boala în oase, după 30 de ani de stat în ploaie/zgomot/praf? N-are nimic, au venit cei de la PSD-PNL și tocmai le-au spus că, de la 1 septembrie, toți acei ani de muncă grea nu mai înseamnă nimic, nu mai primesc oamenii niciun ban la pensie pentru asta” spune deputatul Radu Miruță, președintele USR Gorj.