Ultima Ora

08:50 Aldescu, șef la Ambulanța Gorj

Liderul sindical Cristi Aldescu va conduce Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, începând cu data de 1 septembrie, fiind numit prin ordin al ministrului Alexandru Rafila.

Medicul Traian Constantinescu, managerul numit de fosta guvernare PNL-USR, a comentat, pentru pandurul.ro., decizia ministerului de a-l schimba din funcție.

„Am fost și eu informat de secretara instituției. Nu o să comentez numirea în sine, pentru că nu este cazul. Sper totuși că domnul Aldescu va acționa așa cum trebuie să o facă un adevărat manager, să fie imparțial. Știți că aici mereu au fost tensiuni între angajați. Îmi amintesc de un moment în care a trebuit să pun un asistent șef, iar colegii deja se temeau de represaliile care vor apărea dacă pun pe cineva din sindicatul condus de domnul Cristi Aldescu. Aceste chestiuni trebuie să dispară, dacă vrea să aibă viață lungă în funcție. Mă bazez, totuși, pe colegii mei, că înainte de toate suntem o echipă și că trebuie să lucrăm împreună, indiferent de presiunile care pot să apară”, a spus Constantinescu.

Comments (2)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

  2. Ion a' lu' Gheorghe

    Aldescu e un foarte bun conducator auto de ambulanta, a fost un lider sindical vocal insa nu va face fata functiei de manager. Ca sa fii manager bun ai doua solutii, sa ai in sange aceasta indeletnicire sau sa studiezi, sa citesti foarte mult. In aceasta situatie, nu e cazul. Pe langa acestea, Aldescu e o fire conflictuala, cel mai mare handicap pentru un manager.

Comment here