Ultima Ora

08:37 Când vom avea un SPITAL REGIONAL la Craiova

Nelu Tătaru a fost întrebat, vineri, la Craiova, despre stadiul acţiunilor privind Spitalul Regional de Urgenţă. Ministrul Sănătăţii a răspuns că, din 2027, urmează să avem „un spital de top în toată zona Olteniei”.

„Aici ne aflăm în apropierea drumului expres, pe viitoarea locaţie a Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, un spital pentru care s-a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, pe 30 aprilie. Tot atunci s-a deschis şi licitaţia de oferte pentru proiecte, iar, pe 22 iulie, s-a obţinut acceptul Comisiei Europene şi pentru acest spital. Deci, suntem în linie dreaptă, urmând ca, din 2021, să avem toate etapele de parcurs, iar din 2027 să avem un spital de top în toată zona Olteniei, care să însemne şi spitalul regional al zonei Olteniei”, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul a mai spus că „perioada 2021-2027 este termenul pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă Craiova, care va însemna o relocare a Spitalului Judeţean de Urgenţă existent astăzi”.

„Viitorul spital este unul cu 807 paturi, actualul este cu 1.500 de paturi. Rămâne ca, în această perioadă, analiza şi masterplanul să reaşeze pe vechiul aşezământ al Spitalului Judeţean o viitoare unitate. Din discuţiile avute, şi aici vor interveni şi autorităţile locale, a unui spital municipal”, a completat Nelu Tătaru.

Comment here