Ultima Ora

08:29 Școală reabilitată de părinți și profesori

Școală primară din Crasna și-a deschis, luni, porțile după ce a fost reabilitată de părinți și de profesori. Conform gorjexpress.ro, Școala Dumbrăveni avea nevoie de o investiție infimă.

„O mână de oameni inimoși, părinți, doamna învățătoare Ileana Cenușe, directorul George Ciocârlan au folosit 2000 lei din bugetul școlii, au muncit 6 zile cu propriile mâini si au readus la lumină două săli de clasă nefolosite de ani buni. Probabil, oficialitățile ar fi folosit multe zeci de mii de lei pentru acest drept al copiilor. Acum, preșcolarii grădiniței care funcționa într-un cămin cultural insalubru pot veni într-un mediu igienizat”, a transmis conducerea IȘJ.

„Școala Primară Dumbrăveni rămâne în folosul educației mlădițelor din satele Buzești și Dumbrăveni. Mulțumim pentru încrederea acordată, atât doamnei inspector școlar general cât și doamnei inspector școlar pentru management instituțional!”, a declarat și directorul Școlii Gimnaziale Cărpiniș, George Ciocîrlan.

Dacă nu se implica învățătoarea, directorul școlii și părinții, 24 de elevi și preșcolari ar fi devenit navetiști.

Comment here