Ultima Ora

08:28 15 școli rămân cu directori numiți

15 școli din Gorj rămân cu directori numiți de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în condițiile în care nu s-a înscris nimeni la concursul pentru funcțiile de conducere.

„S-a încheiat procedura de înscriere a celor care au promovat proba scrisă pentru concursul de ocupare a posturilor din învățământul preuniversitar, posturi pentru directori și directori adjuncți în unitățile de învățământ preuniversitar. Se vor înființa comisii pentru 95 de unități școlare. Există, pe raza județului Gorj, și unitățile de învățământ pentru care nu s-au înregistrat opțiuni. Conform actelor normative în vigoare, pentru aceste școli fie se vor menține actualii directori cu delegație până la organizarea concursului, fie vor fi numiți director cu delegație până la organizarea unui nou concurs”, a transmis ISJ Gorj.

Calendarul concursului pentru directori 2021:

  • 28 octombrie – 2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

Comment here