Ultima Ora

08:26 Profesorii concediați nu pot reveni în UCB

Tribunalul Gorj a respins, miercuri, acțiunea deschisă de profesorul universitar Vasile Lupulescu împotriva deciziei din 15 iunie 2022 a Universității ”Constantin Brâncuși” de a-i fi încetată activitatea, pe motiv că este pensionar.

„Respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Rectorul Universității Constantin Brâncuşi invocate prin întâmpinare. Respinge cererea promovată de reclamantul Lupulescu Vasile în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Constantin Brâncuşi şi Rectorul Universității Constantin Brâncuşi, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 645 din 15.06.2022 emisă de Rectorul Universității Constantin Brâncuşi ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare”, este soluția pe scurt a Tribunalului Gorj.

Eșecuri în instanță au înregistrat și fostul președinte al Senatului UCB, Adrian Gorun precum și profesorul universitar George Niculescu, conform pandurul.ro.

„Începând cu data de 15.06.2022 a încetat activitatea următoarelor cadre didactice: 1. Prof.univ.dr. Gorun Adrian, 2. Prof.univ.dr. Lupulescu Vasile, 3. Prof.univ.dr. Niculescu George, 4. Prof.univ.dr. Durbăcea-Bolovan Marian, 5. Conf.univ.dr. Ionașcu Titu, 6. Conf.univ.dr. Enea Titel, 7. Conf.univ.dr. Dițescu Damian, 8. Lector univ.dr. Mălăiuș Vasile. Încetarea activității celor opt cadre didactice a intervenit prin pensionare, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege în ceea ce privește vârsta standard de pensionare de 65 de ani și stagiul minim de cotizare”, a anunțat UCB, după revenirea Luminiței Popescu în funcția de rector.

Comments (1)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

Comment here