Ultima Ora

08:26 Prelungirea stării de alertă, decisă astăzi

Cabinetul Orban urmează să discute, în şedinţa de vineri, o hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 16 august, şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit ordinii de zi care a fost afişată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

“Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă prevăzute în anexele nr. 1 – 3 la proiectul hotărârii sunt pe fond similare cu cele în vigoare la data de 17 iulie 2020, cuprinse în anexele nr. 1 – 3 la Hotărârea Guvernului 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

Potrivit sursei citate, acestea includ modificările efectuate în scopul relaxării măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor cu SARS-CoV-2, respectiv măsurile non-medicale care şi-au dovedit eficienţa şi eficacitatea la nivel mondial, cum sunt portul măştii şi reducerea interacţiunii fizice între persoane, care să fie aplicate în special în zonele aglomerate.

Guvernul ar urma să discute, în şedinţa de vineri, şi o rectificare bugetară. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, joi, că urmează să se adopte o ordonanţă de urgenţă care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară.

Comment here