Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că România are în cancelarul Germaniei Olaf Scholz un prieten şi un susţinător în aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Şeful Guvernului a postat, pe reţeaua socială X, câteva poze luând prânzul cu oficialul german, arată digi24.ro.
„România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător al aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. Suntem încrezători că împreună cu Germania putem construi o Europă mai puternică, unită şi corectă”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe reţeaua X, fostă Twitter.
Marcel Ciolacu s-a aflat vineri şi sâmbătă la Malaga, în Spania, pentru a participa la Congresul Socialiştilor Europeni. Premierul a anunţat, vineri seara, că liderii social-democraţi din toată Europa au aprobat o rezoluţie în care este menţionat sprijinul pentru aderarea imediată a României la Spaţiul Schengen.


Să nu creadă cineva că musulmanii nu o sa înceapă terorizarea Europei. Schengen a fost un vis frumos.
Aveti dreptate domn Costelo dar gastele inca cred ca totul v a fii bine in europa🤣🤣🤣