Ultima Ora

08:20 Numărul de paturi COVID, înjumătățit la Spitalul Județean

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu a înjumătățit numărul de paturi destinate bolnavilor de COVID-19.

În Secția Boli Infecțioase, mai sunt 33 de paturi, din 75. La Compartimentul ATI COVID, din cadrul aceleiași secții, au fost păstrate 6 paturi din 12, câte au fost în perioada de vârf a pandemiei de coronavirus. Au fost păstrate paturi și-n zonele tampon, acolo unde sunt ținuți bolnavii care sunt testați înainte de a fi aduși pe secții pentru a fi tratați de diferite afecțiuni.

Premierul Florin Cîţu a declarat, vinerea trecută, că România nu ar trebui să se confrunte cu un al patrulea val al pandemiei de COVID-19, în condiţiile în care există vaccinuri disponibile în țara noastră și populaţia se poate imuniza.

„Dacă ne vaccinăm, nu ar trebui să avem niciun val patru. S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost până acum. Singura soluţie este să ne vaccinăm. Nu mi se pare normal să mai închidem economia când avem aceste vaccinuri. Eu voi susţine ca economia să rămână deschisă, să nu mai avem niciun fel de restricţii, pentru că nu trebuie ca cei care s-au vaccinat să mai sufere. Trebuie să meargă înainte”, a declarat Cîţu.

Comment here