Ultima Ora

08:20 Boza a eliberat locuința de serviciu. Unde s-a mutat

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Sorinel Boza, a eliberat vila din Târgu-Jiu, pentru care compania deconta lunar 500 de euro, și s-a mutat în Hotelul Sara din Țicleni, al fostului senator Dian Popescu. Conform gorjeanul.ro, în vilă ar urma să se mute Valentin Pătran, nou membru al Directoratului CEO, care este din Drobeta Turnu-Severin.

Sorinel Boza a fost înlocuit, în luna ianuarie, din funcția de președinte al directoratului Complexului Energetic Oltenia, potrivit unei decizii luate de Consiliul de Supraveghere. Boza a rămas simplu membru al directoratului până în luna aprilie, când a fost revocat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv, în decembrie, cererea Complexului Energetic Oltenia de anulare a raportului corpului de control al Ministerului Energiei. Prin decizia ÎCCJ, a rămas definitiv raportul corpului de control al Ministerului Energiei, prin care sunt imputate zeci de milioane de euro persoanelor care au condus, în ultimii ani, Complexul Energetic Oltenia. Nu doar Ministerul Energiei a controlat compania, ci și corpul de control al premierului, constatând, la rândul său, nereguli.

Comment here