Târgu-Jiu

Petrecere de 1 Mai la Drăgoieni. Program special pentru autobuzele Transloc

După doi ani de pandemie, autoritățile locale de la Târgu-Jiu organizează, din nou, petrecere de Ziua Internațională a Muncii, duminică, în pădurea de la Drăgoieni.

Cu această ocazie, societatea Transloc a modificat programul mijloacelor de transport în comun ce vor circula pe traseul 9 Mai – Drăgoieni cu o frecvenţă de 15 minute, între orele 09:00-20:00.

“Am pregătit un spectacol special susținut de Ansamblul Folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Arte (între orele 13:00-15:00) și Taraful de Pripor (între orele 15:00-17:00), iar la fața locului vor fi prezente foarte multe societăți comerciale care vă așteaptă cu produse specifice unor astfel de evenimente”, a transmis primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu.

Comment here