Ultima Ora

08:12 Târgujian lovit de mașină la ieșirea din oraș

Un târgujian, de 58 de ani, a decedat, miercuri seară, după ce a fost acroșat de o mașină la ieșirea din oraș, pe DN 67 Bălănești.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, din direcția municipiului Râmnicu Vâlcea, a acroșat un pieton, respectiv un bărbat de 58 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula pe partea carosabilă. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical care a efectuat manevre de resuscitare, ulterior constatând decesul pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. Persoana decedată a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Comment here