Ultima Ora

08:12 Burlan se mai gândește dacă-l lasă pe Miruță în cariere

Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a anunțat că va fi analizată cererea deputatului USR, Radu Miruță, de a merge în cariere și termocentrale.

”Conform regulamentului nostru, comisiile de specialitate fac evaluări. Dar, atâta timp cât vine ca deputat și nu este interesat de alte aspecte, economice, de exemplu, ci de politica de personal și condiții de lucru, cererea domniei sale va fi analizată. Vrem să vedem care este legalitatea acestui demers de a merge în cariere. În opinia mea, cred că domnul Miruță trebuie să ne spună mai întâi ce înseamnă ,,evaluarea” pe care vrea s-o facă”, a declarat Daniel Burlan, conform gorjeanul.ro.

Radu Miruță a depus solicitare scrisă la companie pentru a-i fi permis accesul în subunități, în vederea analizării condițiilor de lucru. Deputatul a făcut acest demers după ce, vinerea trecută, un tren cu cărbune a deraiat, la Motru.

Comment here