Se circulă pe ambele sensuri pe noul pod de la Lainici. Investiția de la pod și mănăstire ar trebui să fie gata într-o lună, spun reprezentanții Companiei de Drumuri.
„Se circulă pe pod, pe ambele căi, după ce au fost scoase semafoarele. Singurul inconvenient este pe rampa dinspre Bumbești-Jiu, unde se circulă pe piatră spartă până când se vor termina lucrările de la parcare atunci când se va veni cu un covor asfaltic. S-a terminat montarea rosturilor de dilatație. Se lucrează la zidul de sprijin în zona parcării, după ce s-a dinamitat stânca respectivă. S-a finalizat montarea plaselor de protecție, iar zidul de protecție este realizat. Mai trebuie turnat stratul de asfalt și cel de uzură, precum și parapetul care va delimita parcarea de partea carosabilă. Undeva la 30 de zile se va finaliza absolut toată investiția“ a declarat Cristi Tudor, reprezentantul Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, conform pandurul.ro.
Comment here