Ultima Ora

08:10 Medic, către protestatari: „Țipați ca niște animale!”

În Botoșani, oamenii au ieșit la proteste zilnic după moartea Alexandrei, cerând să se facă dreptate în cazul tinerei gravide care a fost lăsată să moară de cadrele medicale de la spitalul din localitate. La unul dintre aceste proteste, mulțimea a fost „înfruntată” de un medic.

Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog la Spitalul Județean Botoșani, a fost înregistrată cu telefonul mobil în timp ce îi jignește pe protestatari.

Câteva sute de persoane s-au strâns în fața spitalului cerând demisia celor responsabili de tragica moarte a Alexandrei. Numele tinerei lăsate să agonizeze până a decedat a fost scandat de botoșănenii revoltați – „Alexandra! Alexandra”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie!”. La protest au luat parte sute de mămici, ieșite pe stradă cu copii de toate vârstele. S-a pornit în marș din fața Maternității și s-a mers până la Prefectură.

La un moment dat, în fața protestatarilor a venit Carmen Zaboloteanu, doctor neonatolog. În încercarea de a discuta cu protestatarii, medicul le-a spus oamenilor furioși: „Țipați ca niște animale”.

Jignirile medicului Carmen Zaboloteanu au fost filmate de protestatari, care au trimis imaginile jurnaliștilor de la botosani24.ro.

Comment here