Ultima Ora

08:09 Patru oameni au murit în timpul violențelor de la Capitoliu

Femeia decedată, miercuri, după a fost împușcată de poliție în sediul Congresului SUA, la Washington, se numea Ashli Babbitt şi era veteran de război. În total, patru persoane au murit în total în urma violențelor.

Astfel, pe lângă femeia împușcată, încă trei persoane – o femeie și doi bărbați – au murit, scrie BBC. Pe de altă parte, cel puțin 14 polițiști au fost răniți. Doi au fost internați la spital, unul cu răni grave după ce a fost târât în ​​mulțime, iar celălalt a fost lovit de un proiectil în față.

Ashli Babbitt, femeia decedată după a fost rănită de glonţ în sediul Congresului SUA, era o susţinătoare înfocată a preşedintelui Donald Trump care trăia în sudul Californiei, au informat media americane citând familia ei, scrie AFP.

“Femeia era Ashli Babbitt, care a fost militar timp de 14 ani şi a efectuat patru desfăşurări cu armata aerului americană”, potrivit unui post local de televiziune, care a discutat cu soţul ei, scrie Agerpres.

Ashli Babbitt, a cărei identitate nu a fost comunicată oficial de poliție, trăia în regiunea San Diego, în sudul Californiei, cu soţul său care a descris-o drept “o partizană hotărâtă a preşedintelui Trump”. În ceea ce îl priveşte, el nu a mers la Washington pentru a manifesta.

Comment here