Ultima Ora

08:07 TREI firme, la licitațiile pentru reabilitarea CNTV și CNSH

Trei firme s-au înscris la licitațiile pentru reabilitarea a două mari licee din Târgu-Jiu, Colegiul Național ”Spiru Haret” și Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu.

De mai bine de un an se încearcă atribuirea lucrărilor, dar nu s-a prezentat nimeni la licitații, așa că sumele inițiale au fost majorate. Pentru Colegiul Național ”Spiru Haret”, contractul a fost majorat la 9,5 milioane de lei în timp ce, pentru Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, au fost alocate peste 7 milioane de lei. La licitația pentru reabilitarea Colegiului Național „Spiru Haret” a fost depusă o ofertă, iar la cea pentru Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” două oferte.

„Pentru o licitație avem o ofertă, iar pentru alta – două oferte. Vreau ca în cel mai scurt timp să avem câștigătorii selectați și să fie finalizate toate procedurile legale pentru a putea începe lucrările. Se va putea lucra și în perioada de iarnă pentru că sunt și lucrări la interior. Sunt și lucrări la exteriorul clădirilor. Totul se va face în așa fel încât să nu fie afectat în vreun fel procesul de învățământ“ a declarat, în presa locală, Marcel Romanescu, primarul Târgu-Jiului.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here