Angajații Prefecturii Gorj primesc, de câteva luni, spor de 30% din salariul de bază pentru riscul la care sunt supuși în lupta cu pandemia.
Conform unei ordonanțe de urgență, fiecare prefectură poate aloca, dacă are fonduri, și spor de Covid salariaților care sunt expuși riscului de a se infecta cu noul coronavirus și celor care muncesc mai mult în perioada stării de alertă, arată Pandurul.ro. Sporul nu se acordă prefectului și nici celor doi subprefecți. Fiecare prefectură stabilește câți angajați vor primi acest spor, în baza unor referate făcute de fiecare șef de serviciu.
„A crescut activitatea și pentru angajații pe relații cu publicul. Se scoate în evidență, în referatele pe care le-a făcut Serviciul pentru Situații de Urgență, pericolul la care sunt expuși cei care lucrează la relații cu publicul. Audiențele domnului prefect au fost sistate, dar cetățenii vin, în continuare, cu petiții”, a declarat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.
Comment here