Ultima Ora

08:05 Românii vor putea călători în Turcia cu certificatul digital COVID

Uniunea Europeană recunoaște, de vineri, certificatele COVID emise de Turcia, Ucraina și Macedonia de Nord, măsura fiind una reciprocă, potrivit unui anunț făcut de executivul blocului comunitar și citat de Euractiv.

„Deciziile de echivalare” înseamnă că certificatele Covid ale celor 3 țări vor fi conectate cu sistemul Certificatului Covid al UE, care demonstrează că purtătorul său este imunizat împotriva coronavirusului cu vaccinuri aprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente, s-a vindecat de COVID-19 sau a fost testat negativ recent pentru coronavirus.

Măsura este una reciprocă, Turcia, Ucraina și Macedonia de Nord acceptând, la rândul lor, certificatele Covid emise de UE.

„Sunt mulțumit să văd că lista țărilor care implementează un sistem bazat pe Certificatul Covid Digital al UE crește încet și că stabilim standardul la nivel internațional”, a declarat comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

Decizia a intrat în vigoare de vineri, 20 august.

Comment here