Ultima Ora

08:05 Donald Trump, pus sub acuzare

Membrii Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite au votat articolele de inculpare a preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, în vederea demiterii acestuia.

Articolul de inculpare a lui Donald Trump pentru abuz de putere a fost aprobat cu 230 de voturi „pentru” şi 197 „împotrivă”. Membrii Camerei au votat şi cel de-al doilea articol de inculpare a preşedintelui pentru obstrucţionarea Congresului, cu 229 voturi „pentru” la 198 „împotrivă”. Cazul va ajunge în Senatul SUA, aflat sub controlul Partidului Republican, care, după un proces, va stabili prin majoritate de două treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit.

Casa Albă a reacţionat, printr-un comunicat, spunând că inculparea preşedintelui american Donald Trump reprezintă unul dintre cele mai “ruşinoase episoade politice din istoria ţării”. Donald Trump este al treilea preşedinte din istoria SUA pus sub acuzare, după Andrew Johnson şi Bill Clinton.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Comment here