Ultima Ora

08:04 Parlamentul votează, azi, învestirea Guvernului Cîţu

Camera Deputaţilor şi Senatul au plen reunit, joi, de la ora 16.00, în care va vota învestirea Guvernului Cîţu.

Costel Alexe, ministrul interimar al Mediului, a declarat, marţi, că, în opinia sa, PNL va vota „la învestire” noul Executiv. Totuşi, preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu şi vicepreşedintele Senatului Titus Corlăţean i-au trimis, luni, o scrisoare premierului desemnat Florin Cîţu o scrisoare în care îi cer să schimbe cei şapte miniştri propuși, care au primit avize negative în comisiile parlamentare de specialitate. Social-democraţii i-au mai cerut lui Cîţu să desemneze un ministru al Sănătăţii care să lucreze 24 de ore din 24, în contextul infecţiei cu noul coronavirus. În replică, Ludovic Orban a afirmat că sub nicio formă Florin Cîţu nu va propune alţi miniştri, în locul celor avizaţi negativ.

PSD a reacţionat prompt şi a transmis liberalilor să nu chiulească din plenul reunit de joi şi să voteze pentru învestirea Guvernului Cîţu. Ei au mai spus că, potrivit declaraţiilor liberalilor, PNL are majoritatea pentru învestirea noului Executiv, prin urmare trebuie să lase deoparte „calculele politice meschine”.

În schimb, viceliderul deputaţilor PMP Petru Movilă a anunţat că aleşii partidului vor vota la învestirea Guvernului Cîţu, pentru că mai presus de lupta pentru putere trebuie să fie România, în contextul epidemiei de coronavirus. Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a spus că atât el, cât şi formaţiunea pe care o reprezintă vor vota pentru învestirea Guvernului Cîţu, joi, în Parlament. Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi la plenul de învestire, însă decizia legată de cum şi dacă vor vota noul Executiv va fi luată, joi, înaintea şedinţei.

Comment here