Ultima Ora

08:02 Noua strategie de vaccinare a Germaniei: Medicii de familie pot vaccina împotriva COVID-19

Noua strategie de vaccinare a Germaniei a fost stabilită în urma unei ședințe care a avut loc vineri, 19 martie. Cancelarul Angela Merkel și liderii regiunilor au decis să le permită medicilor de familie să vaccineze populația împotriva COVID-19.

Angela Merkel a anunțat că și medicii de familie pot vaccina anti-COVID-19, după Paște. De asemenea, a transmis că vor fi trimise mai multe doze în zonele de frontieră ale Germaniei, transmite dw.com. Noul motto al Germaniei este „Vaccinați, vaccinați, vaccinați”, a transmis cancelarul german. De asemenea, noul țel al țării este de a vaccina „mai rapid și mai flexibil” începând din aprilie.

De asemenea, Merkel a dezvăluit că s-ar vaccina cu serul dezvoltat de AstraZeneca, dar „aș vrea să aștept până îmi vine rândul”. „Cred că avem mari șanse să-i oferim un vaccin fiecărui rezident până la sfârșitul verii”, a declarat cancelarul.

Totodată, a anunțat că Germania ar putea folosi vaccinul rusesc Sputnik V, în timp ce se așteaptă aprobarea de la Agenția Europeană a Medicamentului. Angela Merkel a precizat că Germania este pregătită să comande vaccinul, dacă nu o va face Uniunea Europeană. În plus, cancelarul german a reiterat faptul că Germania nu trebuie să ezite să reintre în lockdown, dacă este necesar. În ultimele zile, statul a îregistrat noi creșteri ale cazurilor zilnice de COVID-19.

„Credeam că putem gestiona situația fără «frâna de urgență», dar nu va fi posibil dacă ne uităm la raportările din ultimele zile”, a subliniat Angela Merkel.

Inițial, numărul de doze care va fi dat medicilor de familie va fi unul limitat. De asemenea, în continuare vor fi prioritizați pacienții vulnerabili, care fac parte din categoria cu risc crescut. În luna aprilie, Germania va avea disponibile aproximativ 15,4 milioane de doze de vaccin.

Campania de de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost aspru criticată din cauza întârzierilor. Situația s-a complicat și mai mult, la începutul acestei săptămâni, când vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată.

Comment here