Ultima Ora

08:02 Carnagiu în Turcia. Două accidente, cel puţin 32 de morţi şi zeci de răniţi

16 persoane au murit şi 29 au fost rănite, sâmbătă, după ce un camion rămas fără frâne a intrat în mulţime într-un oraş din sud-estul Turciei, a anunţat ministrul turc al Sănătăţii, potrivit AFP.

„16 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 29 au fost rănite, dintre care 8 grav, într-un accident survenit din cauza ruperii frânelor unui camion care a intrat într-o mulţime la Derik, în provincia Mardin”, a transmis ministrul Fahrettin Koca pe Twitter.

Imagini video difuzate de presa turcă arată cum un şofer pierde controlul camionului, lovind în plină viteză mai multe vehicule şi pietoni care încercau să fugă.

Potrivit agenţiei oficiale Anadolu, un accident de circulaţie în care fuseseră implicate trei vehicule se produsese în acelaşi loc cu puţin timp înainte, iar echipe de salvare se aflau la faţa locului atunci când camionul a intrat în mulţime.

Sâmbătă, un alt accident în care au fost implicate o ambulanţă şi un autocar s-a soldat cu 16 morţi şi 21 de răniţi pe o autostradă care face legătura între Gaziantep şi Nizip, în sud-estul ţării, la circa 250 km mai la est de Derik. Potrivit agenţiei de presă turce DHA, care a difuzat şi imagini, o ambulanţă, o maşină de pompieri şi un vehicul cu o echipă de jurnalişti, care se deplasaseră la locul unui alt accident, au fost lovite în plin de un autocar. Conform presei locale, printre cei decedaţi se numără patru membri ai echipei de salvare, trei pompieri şi doi jurnalişti ai agenţiei turce Ilhas.

Comment here