Ultima Ora

07:59 Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan. Sfârșitul sărbătorilor de iarnă

Ziua Sfântului Ioan marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, pe 7 ianuarie, este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul, zi în care este cinstit pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica.

Locul real al Botezului Mântuitorului este în Iordania. Totuşi, pe malul israelian al Iordanului a fost amenajat un spaţiu unde creştinii îmbrăcaţi în cămaşi albe lungi, numite “crijme” intră în râu. Orice pelerinaj făcut în Ţara Sfântă are un loc de oprire la râul Iordan. Unii preoţi îi cufundă de trei ori în apa Iordanului pe credincioşii adulţi, repetând într-un fel botezul. Preoţii ortodocşi români spun că botezul este unic, de aceea binecuvântează pelerinii stropindu-i cu apa din Iordan.

Sfântul Ioan este numit şi “Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. A început să predice în al 15-lea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe acesta şi a-l face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan l-a mustrat pe Irod Antipa, fiul regelui Iudeei, Irod cel Mare, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, la un ospăţ de ziua lui, să ceară de la acesta capul lui Ioan Botezatorul ca răsplată.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai includ Zămislirea (23 septembrie), Naşterea (24 iunie) şi Tăierea capului (29 august).

Comment here