Ultima Ora

07:56 Începe construcția laboratorului de testare pentru COVID-19

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a anunțat că, astăzi, încep lucrările de construcție a laboratorului în care vor fi efectuate teste pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19, la unitatea medicală din zona Pasarelă.

„Constructorul ne-a oferit asigurări că va veni și va trasa locul, după care vor începe lucrările. În două săptămâni, ne dorim ca laboratorul să fie gata“a declarat Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu-Jiu pentru Impact în Gorj.

„Am trecut în etapa următoare a proiectului nostru, și anume am semnat contractul cu furnizorul și am plătit avansul pentru linia PCR. Așa cum am spus și în prima postare, sperăm ca în patru săptămâni să reușim să devină funcțional. Le mulțumesc zecilor de prieteni care prin donațiile lor fac posibil realizarea acestui proiect“, a transmis, pe Facebook, medicul Bogdan Niculescu, șeful Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, care a avut inițiativa de a înființa laboratorul, cu sprijinul unor oameni de afaceri care au făcut donații.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Lasă un răspuns la 07:56 Începe construcția laboratorului de testare pentru COVID-19 | infoGorj Anulează răspunsul