În așteptarea nominalizării oficiale a noului premier PNL, liberalii fac schița noului guvern care ar trebui să aibă maximum 15-16 ministere. Unele dintre cele actuale vor fi comasate, iar în cazul altora se ia în calcul chiar desființarea.
Din punct de vedere al componenței politice, prima variantă, și cea mai probabilă, este a unui guvern monocolor. A doua variantă este o echipă PNL-PMP, potrivit unor surse din partid, liberalii fiind dispuși să dea partidului condus de Eugen Tomac două ministere. USR, ALDE, Pro România și UDMR au anunțat deja că nu vor să intre la guvernare.
Pentru structura noului guvern, PNL ia în calcul comasarea mai multor ministere. Lista ministerelor așa cum este ea discutată în acest moment:
- Ministerul Afacerilor Externe(se comasează Ministerul Afacerilor Europene și, posibil, cel al Românilor de pretutindeni)
- Ministerul Afacerilor Interne
- Ministerul Apărării Naționale
- Ministerul Finanțelor(preia Transgaz și Transelectrica de la Energie)
- Ministerul Economiei(se comasează Ministerul Energiei, al Mediului de afaceri și Turismul)
- Ministerul Dezvoltării
- Ministerul Justiției
- Ministerul Agriculturii
- Ministerul Muncii
- Ministerul Mediului (se comasează Ministerul Apelor și Pădurilor)
- Ministerul Educației (se comasează Ministerul Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului)
- Ministerul Fondurilor Europene
- Ministerul Comunicațiilor
- Ministerul Transporturilor
- Ministerul Culturii
- Ministerul Sănătății
Comment here