Consiliul Concurenței a analizat şi autorizat, miercuri, tranzacția prin care Socar Petroleum S.A. intenționează să preia dreptul de folosință asupra a 5 stații de distribuție carburanți operate de către Ipeco S.A, în Gorj. Staţiile ar urma să fie operate de Socar în baza unui contract de închiriere de lungă durată.
Socar Petroleum S.A., societate aparținând grupului Socar, operează în prezent o rețea de 53 de stații de distribuție a carburanților la nivel național. Socar Petroleum S.A. activează preponderent pe piața carburanților, atât pe segmentul vânzărilor cu amănuntul, cât și pe segmentul vânzărilor cu ridicata. În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei, această operaţiune este o concentrare economică ce trebuia autorizată de Consiliului Concurenţei.
State Oil Company of Azerbaijan Republic (SOCAR) este o companie petrolieră și de gaze naturale deținută de statul Azerbaidjan. Este considerată a fi una dintre cele mai mari companii petroliere din lume. Ea produce petrol și gaze naturale, operează cele două rafinării de petrol ale țării și se ocupă de funcționarea conductelor de petrol și gaze în întreaga țară. Din anul 2011, Socar s-a implicat în România, prin compania Socar Petroleum S.A. şi prin crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Compania azeră este prezentă cu acest tip de business şi în Turcia, Georgia şi Ucraina.
[…] Cititi tot articolul […]